Sportul e ca iubirea, e mult mai frumos cand il practicam in doi sau in grup, dupa caz. Niciodata nu mi-a placut sa fac miscare de una singura, e plictisitor si nici nu e atat de motivant ca atunci cand mai e o persoana langa tine si o vezi cum se chinuie sa te prinda din urma sau invers.
Relatia mea cu sportul a inceput de prin clasa a IV-a si in timp, a devenit din ce in ce mai puternica, dar tot de pe vremea aceea a trebuit sa impart aceasta relatie si cu o a treia persoana, pentru ca daca se intampla sa ramanem singurele, ma intimidam si renuntam.
Pe terenul de tennis, timp de vreun an, a tot incercat sa ma desparta de persoana care se afla dincolo de fileu si facea pact cu profu', spunandu-i sa ma trimita la perete pentru 100 de repetari.
Mai tarziu, prin clasa a VI-a, m-am apucat de atletism, dar nu m-a tinut foarte mult deoarece trebuia sa exersez zilnic si cum la ora la care puteam eu sa merg nu prea venea nimeni, am renuntat.
Am continuat cu handbal-ul si volei-ul, activitati placute, amuzante, pe care le-am adorat deoarece nu poti sa le practici singur, ai nevoie de o echipa.
Am trecut de la dans, la tae-bo, dupa care am descoperit jogging-ul. E atat de relaxant sa alergi prin parc, mai ales primavara, dar obligatoriu iti trebuie o prietena buna, astfel ca impusti doi iepuri dintr-o lovitura: poti sa-ti spui of-ul in timp ce faci miscare, in loc sa te uite ziua intr-o cafenea tolanita intr-un scaun si cu un frappe in mana.
Jogging-ul ramane "sportul" meu de suflet, dupa tennis, dar nu mai pot sa-l practic cu aceeasi intensitate ca inainte. In urma cu vreo trei ani, inarmata cu doi prieteni cu picioarele de doi metri, ne-am hotarat sa mergem la o usoara alergare prin parc. Toate bune pana cand a intervenit motivatia, trebuia sa ma tin dupa ei, nu?! Ce? Eu nu sunt capabila? Astfel ca timp de cateva zeci de minute am alergat, mai repede, mai incet, important e ca am reusit sa tin pasul cu ei, numai ca a doua zi nu am mai reusit sa ma ridic din pat (nu stiu exact ce am avut la genunchi, cert e ca am ajuns la spital).
Abia atunci am realizat ca nu intotdeauna e bine sa imparti relatia atat de frumoasa, construita in cativa ani buni, pe care o ai cu sportul. De cele mai multe ori trebuie sa inveti sa te bucuri singur de ea, ba chiar sa profiti de pe urma ei, la fel ca in iubire.
Sanatate,
AndrEyya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu