joi, 22 martie 2012

Sanatatea nu e un moft!

 Primesc tot mai des intrebari despre capitolul slabire. Asta nu e un lucru rau! Dar ingrijorator este faptul ca tot mai multe fete de 14, 15, 16 ani vor sa tina diete drastice, iar asta nu e bine.

 Dietele nu sunt bune, nici pe termen lung, cu atat mai putin pe termen scurt. Acestea nu fac nimic altceva decat sa:

- ne incetineasca metabolismul (adica se diminueaza arderile), pentru ca un organism infometat nu va consuma din depozitele sale de grasime, ci va face altele de frica unei eventuale perioade de austeritate.

-ne dau dureri de de stomac, ajungandu-se chiar la gastrite, ulcer, daca regimul este prea drastic si de durata.

- provoaca anemii. Avem nevoie de toate mineralele si vitaminele pentru o buna functionare a noastra, ca oameni, iar un regim drastic nu ne aduce acest aport, atat de necesar.

-oasele se resimt si ele, dupa un astfel de haos in organism.

 Am enumerat doar cateva dintre efectele secundare care pot aparea in urma unui regim alimentar strict.
Revenind la adolescenti, la ei chiar nu se pune problema de un regim alimentar pentru ca sunt in crestere, au nevoie de vitamine, minerale, calciu etc, iar o astfel de dieta ar putea chiar sa le stagneze cresterea si sa dezvolte anumite probleme grave de sanatate, in timp.


  Intr-adevar exista si cazuri in care adolescentii sunt supraponderali sau chiar obezi (au inceput sa se inmulteasca astfel de cazuri), dar acestia ar trebui sa renunte in primul rand la bauturile carbogazoase si la alimentele procesate, iar in loc sa stea cu orele la pc & tv, sa alerge in fata blocului cu copiii de varsta lor (asa cum faceam noi cand eram mici). Aici intervin si parintii, e datoria lor sa-i monitorizeze, sa le supravegheze alimentatia si sa le insufle dragostea pentru miscare.

 Mai sunt si cazuri in care anumite domnisoare de 14-15 ani isi doresc foarte mult sa slabeasca, cu toate ca sunt cu mult sub greutatea normala sau au 2-3 kg peste aceasta. Fluctuatiile de greutate sunt normale la varsta aceasta, sunteti in crestere! Puteti sa va modelati prin dans sau inot!


In concluzie: Nu sunt recomandate curele de slabire drastice, la nicio varsta, cu atat mai putin in perioada adolescentei.




Sanatate,
AndrEyya

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Disqus for ViataAreGust

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...